O nouă rundă de finanțări prin Fondul RO Bike Valley pentru județele Caraș-Severin, Timiş şi Arad

biciclete

Pentru al doilea an consecutiv, Fundația Comunitară Timișoara și Decathlon lansează apelul de proiecte RO Bike Valley, un fond de finanțare pentru promovarea mersului pe bicicletă, a educației și inovației în județele Timiș, Caraș-Severin și, începând cu această ediție, și județul Arad.

Finanțările celei de-a doua ediții pot fi accesate de organizații non-guvernamentale, grupuri de inițiativă cetățenești, dar și de școli și licee din cele trei județe. Practic, toți cei care au o idee și își doresc să se implice în promovarea utilizării bicicletei în rândul copiilor și tinerilor, sau doresc să organizeze campanii de educare și conștientizare pentru siguranța în trafic a bicicliștilor, pot transmite propunerea lor AICI.

„Prima ediție a Fondului RO BIKE VALLEY a avut un impact peste așteptări, cu peste 7000 de persoane (în special copii) implicate, în activități care promovează bicicleta ca mijloc de transport, respectarea regulilor de circulație și a protejării mediului înconjurător. Astfel, în cea de-a doua ediție extindem aria de acoperire a fondului și continuăm să încurajăm organizațiile și grupurile de inițiativă din Timiș, Caraș Severin, dar și Arad, să dezvolte proiecte dedicate mersului pe bicicletă și a educației rutiere. Ne bucurăm de orice idei creative care au la bază două roți, pedale, și mobilizarea comunităților într-un mod distractiv și responsabil.” (Daniela Chesaru, directorul executiv al Fundației Comunitare Timișoara).

„Ro Bike Valley este un proiect de economie circulară locală, centrată în jurul bicicletei, iar o componentă importantă din acest proiect este implicarea socială și introducerea bicicletei în viața de zi cu zi a oamenilor din regiunea noastră. După un prim an de succes, ne bucurăm să vedem impactul pozitiv pe care îl are Fondul RO BIKE VALLEY în utilizarea bicicletei și ne dorim să continuăm creșterea lui, în paralel cu celelalte elemente de producție, reutilizare, comercializare și dezvoltare din cadrul proiectului.”, (Raul Buzgar, Production Country Leader Decathlon România).

Solicitanții vor completa o scrisoare de intenție prin care își vor descrie ideea pe care doresc să o pună în aplicare. Cei selectați vor pregăti și completa cererea de finanțare, în perioada 24 octombrie – 27 noiembrie 2022, iar proiectele vor putea fi implementate începând cu 1 ianuarie 2023. Finanțarea nerambursabilă acordată este în proporție de 100% și va fi acordată sub formă de microgranturi (maxim 5000 lei) și granturi medii (maxim 15.000 lei).

Mai multe detalii despre acordarea granturilor și mecanismele de finanțare puteți afla pe www.robikevalley.ro și pe www.fundatiacomunitaratimisoara.ro.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 8 =