O seară de magie: Teo Milea a concertat la Reșița pentru o cauză nobilă

Teo Milea

Reșița a avut parte duminică seara de un nou moment muzical magic semnat de Teo Milea, pianistul și compozitorul arădean, stabilit în Canada, cunoscut și apreciat în lumea toată pentru recitalurile și concertele sale. De data aceasta, Teo Milea a venit să susțină recitalul de la Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Păuța“, pentru o cauză nobilă, încasările ajungând la un elev în clasa a IV-a, Narcis Matei, talentat și care provine dintr-o familie numeroasă, cu posibilități financiare modeste.

De altfel, Teo Milea a considerat că seara de duminică a fost mai mult decât specială, amintindu-i, însă, lui Narcis, că în muzică talentul e 2 la sută, restul este muncă și iarăși muncă.

„Toate concertele ținute de mine la Reșița au fost speciale, pentru că eu mă simt special aici, ori de câte ori mă întâlnesc cu reșițenii și cu prietenul meu, primarul Ioan Popa. Aș putea spune că acest concert este mai mult decât atât, este din toată dăruirea mea. De data aceasta nu am venit pentru mine, ci pentru acest copil, să-i dăm un «bobârnac», cum îmi place mie să spun, să meargă înainte pe drumul succesului. O seară pentru viitorul unui copil, așa cum am fost și eu la un moment dat și am avut parte de tot sprijinul din stânga și din dreapta și iată-mă astăzi alături de voi și împreună cu voi să facem ca această șansă să i se îndeplinească. O seară ce nu ar fi avut loc fără implicarea și sprijinul Primăriei Reșița“,ne-a mărturisit Teo Milea.

Un prim pas în această direcție îl reprezintă cumpărarea, cât de curând a unei pianine, cu care Narcis să-și continue studiul acasă și o bursă școlară care să-i asigure continuitatea studiului. În fața unei săli pline, pianistul a promis că pentru viitorul concert va compune o piesă specială pentru cel ce promite să-i calce pe urme.

2 2