O tânără din Caransebeş a suferit un atac de panică când şi-a văzut apartamentul cuprins de flăcări

IMG 20190813 WA0002

Ieri seară, în jurul orei 21.45, un incendiu a fost anunţat prin apel 112, la Caransebeş. Două echipaje de pompierişi unul SMURD au intervenit pe strada Ştefan Velovan. Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Sevenim spune că incendiul emana mult fum, care a patruns şi în casa scarii. Au fost evacuate şapte persoane de la nivelul superior, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

„Proprietara apartamentului nu era acasă la momentul izbucnirii incendiului, ajungând la domiciliu în timpul intervenţiei de stingere. Aceasta a suferit un atac de panică şi a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la spital”, a mai precizat Tocmelea.

În urma incendiului a ars mobilierul din camera în care s-a produs incendiul, iar restul apartamentului şi casa scării au fost afectate puternic de fum. Pompierii militari au reuşit să salveze şi animalul de companie al proprietarei.

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului a rezultat că incendiul a fost cel mai probabil cauzat de un scurtcircuit electric.

5 1