O tânără din Reşiţa a ajuns la psihiatrie după ce şi-a agresat fizic membrii familiei

ambulanta

Aseară, în jurul orelor 22.30, Jandarmii cărășeni au fost sesizați cu privire la faptul că în cartierul Govândari din Reșița, o femeie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, tulbură ordinea și liniștea publică.

Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Caraș-Severin, spune că grupa de intervenție s-a deplasat la adresa indicată și a constatat că femeia, în vârstă de 35 de ani, și-a agresat fizic membrii familiei, lovindu-i în repetate rânduri cu pumnii și picioarele.

„În prezența jandarmilor cărășeni, aceasta, împreună cu o soră de-a sa, a continuat să manifeste un comportament violent, atât fizic, cât și verbal, fapt pt care s-a impus măsura încătușării. La fața locului a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin, cele două persoane au fost transportate la spital, iar în urma evaluării de către un medic specialist, s-a luat masura internării uneia dintre persoane, la secția de psihiatrie“, a mai precizat Săndulescu. 

Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two + 4 =