Oameni fără căpătâi au vandalizat azi-noapte băncuţele de pe Bulevardul Muncii din Reşiţa
Nici măcar aimalele nu fac aşa. În cel mai rău caz, se urinează din instinct ori se freacă de bucata de metal sau lemn. Doar omul este în stare de un astfel de gest pe care cu greu îl poţi cataloga.
Aşa aratau băncile montate de Primăria Reşiţa pe Bulevardul Muncii, după ce azi-noapte indivizi supăraţi pe toţi şi pe toate au reuşit să le pună la pământ. Băncile erau prinse cu o aşa-zisă ancoră chimică în asfaltul trotuarului, iar partea din spate e prinsă în beton. Acest lucru nu a contat pentru cel sau cei care au făcut aşa ceva.
De la intersecţia din dreptul Gării de Nord şi până la Hotelul Boreal, totul a fost pus la pământ. Numai puţin de 18 bănci, la care se adaugă alte trei de pe Strada Progresului, însă numărătoarea nu se terminase. Este de neînţeles cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva pentru că, dincolo de orice, s-ar spune, Reşiţa nu este un sat fără câini. Are şi poliţişti, are şi jandarmi, chiar dacă totul s-a întâmplat în puterea nopţii.
O astfel de bancă a costat 300 de euro, iar dacă vandalii vor fi prinşi, vor trebui să plătească de trei ori valoarea ei, aşa cum prevede o Hotărâre de Consiliu local.
Poliţiştii încearcă să dea de urma celor care au distrus băncile, după ce vor urmări imaginile de la camerele de supraveghere din zonă.