Obiective turistice din Caraș-Severin și Serbia vor putea fi admirate online în cadrul proiectului DANUrB+

euroland

Asociația Euroland Banat din Reșița și Universitatea Politehnica din Timișoara au organizat, în intervalul 26 – 30 aprilie 2022, un amplu eveniment în cadrul proiectului DANUrB+. Este vorba despre o succesiune de ateliere și vizite de bună practică la care au participat reprezentanți ai instituțiilor partenere în proiect din Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria și România. În mod particular, este vorba despre facultățile de arhitectură ale universităților din Bratislava, Belgrad, București, Sofia și Timișoara, ONG-uri, precum și autorități publice locale, aflate sub coordonarea Universității de Tehnologie și Economie din Budapesta, lider de parteneriat.

Sesiunile de lucru au avut drept scop principal identificarea mecanismelor de consolidare a cooperării în domeniul valorizării resurselor locale ale Clisurii Dunării. Printre altele, au fost abordate subiecte care țin de sporirea gradului de cooperare dintre actorii locali reprezentativi pentru această regiune și s-au făcut pași înainte în vederea definitivării produselor, sub forma unui atlas și a unei platforme, menite să cartografieze atracțiile reprezentative pentru secțiunea de Dunăre avută în vedere.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten − 6 =