Opţiunile absolvenţilor claselor a VIII-a pot fi depuse şi online
Conform ultimelor reglementări ale Ministerului Învăţământului, calendarul organizării şi desfășurării admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 a fost actualizat.
Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului şcolar judeţean, spune că în contextul epidemiologic actual, şedinţele și acţiunile de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, precum şi cele pentru completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora pot fi organizate în unitatea de învăţământ sau prin mijloace electronice de comunicare: telefon, e-mail, videoconferinţă.
Admiterea candidaţilor pe locurile speciale pentru rromi se va face computerizat, într-o sesiune distinctă.
„Completarea opțiunilor în fişele de înscriere, de către absolvenții clasei a VIII-a şi de către părinții acestora, se va realiza în perioada 2-6 iulie 2020, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie 2020. În județul Caraș-Severin, 2241 de elevi urmează să finalizeze învățământul gimnazial în acest an școlar. Media de admitere, în baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la examenul de evaluarea naţională (80%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%)”, a mai precizat Chiosa.
Diriginţii claselor a VIII-a au obligaţia de a informa şi a oferi consultanţă absolvenţilor clasei a VIII-a şi părinţilor/reprezentanţilor legali ai acestora pe parcursul derulării acestor acţiuni.
Prezentarea de înscrisuri false se pedepseşte conform legii
Depunerea dosarelor se poate realiza şi prin poştă, cu confirmare de primire, sau prin e-mail, documente scanate. În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poştă, cartea de identitate şi certificatul de naştere se depun în copie. Candidaţilor care au transmis dosarele de înscriere prin poştă sau e-mail li se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situaţia înscrierii. În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poştă, candidaţii/părinţii/reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia de a prezenta în format fizic, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, documentele care au stat la baza înscrierii în învăţământul liceal, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor. Prezentarea de înscrisuri false se pedepseşte conform legii şi atrage pierderea locului obţinut prin fraudă.
Pentru absolvenții clasei a VIII-a din seria curentă şi din seriile anterioare, internaţi în spital sau aflaţi în izolare, în contextul epidemiologic de infectare cu virusul SARSCoV-2 şi care, din această cauză, nu pot depune documentele necesare înscrierii şi participării la etapele de admitere prevăzute în Calendarul admiterii pentru învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021, precum şi dosarul de înscriere la unitatea de învăţământ liceal la care au fost admişi/repartizaţi computerizat, transmiterea şi completarea documentelor se realizează prin mijloace electronice.