Ora Pământului se mută online. Vezi care sunt artiștii ce se alătură mișcării internaționale!

FINAL 6

Cea mai mare mișcare voluntară de mediu din istorie, va reuni astăzi, 28 martie, la ora locală 20.30, oameni din întreaga lume pentru a atrage atenția asupra problemelor planetei. Pentru prima dată toate evenimentele vor avea loc exclusiv online, iar artişti din ţară s-au alăturat deja mișcării internaționale, pentru a veni în sprijinul celor izolaţi la domiciliu.

Astfel, odată cu stingerea luminii de la ora 20.30, timp de o oră, WWF-România îndeamnă românii să se conecteze online alături de artiștii care vor transmite de acasă. Aceștia vor putea fi urmăriți atât pe pagina de Facebook WWF-România, cât și pe paginile proprii.

De la ora 20:00, Monica Davidescu citește pentru cei mici „Galileo Galilei. Colecția Micii eroi”, iar de la 20:30, citim împreună, la lumânare, „Miracolul vieții pe Pământ. Povestea evoluției” (de la Editura Litera), apoi, va urma premiera documentarului „Parcurile americane” (52’), o călătorie prin 11 parcuri naționale americane prin care Dan Dinu și Cosmin Dumitrache prezintă cum a început conservarea naturii în SUA și ce putem învăța de la ariile lor protejate.

Tot de la 20:30 Dora Gaitanovici, una dintre cei patru finaliști de la Vocea României, va cânta live, un recital-surpriză. Dora Gaitanovici are deja în palmares zeci de trofee naționale, studiază pian, saxofon, canto și este pasionată de jazz, blues, rock sau de muzica clasică. În prezent, Dora este studentă în cadrul Universității de Muzică din București.

Iar de la 21:00, Rockabella transmit un show live direct din sufragerie, cu piese cunoscute și cel mai nou single, „Arată-te”. În noul lor album, Rockabella explorează ideea vulnerabilității ca act de curaj, ca poartă spre conexiune.
De asemenea, oamenii își pot adăuga vocea pe platforma Vocea ta, pentru Planetă, pentru a solicita liderilor mondiali un acord prin care protejează și refac natura până în 2030 – protejând cel puțin 30 % din spațiile naturale și gestionarea durabilă a celorlalte, limitând în același timp încălzirea globală la 1,5 °C.

Reamintim că în ultimul deceniu, Ora Pământului a inspirat participarea globală la inițiativele cu rol critic pentru protejarea naturii, contribuind la conștientizarea crizei climatice și la acțiuni concrete. Printre cele mai importante exemple, mișcarea a ajutat la crearea unei zone protejate marine de 3,5 milioane de hectare în Argentina, o pădure de 2.700 de hectare în Uganda și a ajutat la adoptarea unei noi legislații pentru protecția mărilor și pădurilor din Rusia. Anul trecut, WWF-Ecuador a solicitat o lege care să interzică folosirea pungilor de plastic, a altor produse de plastic de unică folosință în capitală și WWF-Indonezia a inițiat plantarea a 20.000 de puieți de mangrove în 13 orașe.

1 2