„Oraşul cu poeţi” devine capitala Festivalului Internaţional de Literatură Reşiţa 2020
„Orașul cărții, cărțile orașului” este tema celei dintâi ediții a Festivalului Internațional de Literatură Reșița 2020, ce va avea loc în data de 24 octombrie, de la ora 18.00, la Biblioteca Judeţean Paul Iorgovici. Organizatorii, Primăria Reșița, Societatea Artistică Pro Banatul de Munte, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Reșița, Cenaclul Semenicul, îşi doresc ca acest festival să repună „Cetatea de Foc” pe harta înaltei culturi, evidențiind un genius loci care a dat în Banatul de Munte nu doar abilități și realizări tehnice, ci și un „Oraș cu poeți”.
Reşitenii vor avea ocazia să îi urmărească în transmisiuni online pe Mircea Martin, critic literar, eseist, director de editură, editor de carte, teoretician literar și profesor universitar, Ion Știubea (Israel), traducător și filosof reșițean, fost redactor la Radio Kol Israel şi editor-reporter la Israel Broadcasting Authority, Daniel Onaca (Suedia), scriitor, maestru al poeziei haiku, născut în Reșița; Matei Mircioane (Anglia), publicist și scriitor reșițean; Daniel Luca, Editura Castrum de Thymes Timișoara.
La Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” vor fi prezenți: Gheorghe Jurma, critic literar și editor, editura TIM Reșița, Olga Neagu, poetă, Iacob Roman, poet, Christian Bistriceanu, poet, Costel Stancu, poet, Constantin Rupa, poet, critic literar și publicist. Gazdele evenimentului vor fi Marian Apostol, președintele Societăţii Artistice Pro Banatul de Munte, scriitor, Clara Constantin, manager Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”, şi Dorinel Hotnogu, reprezentant al Primăriei Reșița. Timp de 95 de minute vor avea loc discuții și dezbateri pe teme literare de actualitate, precum și pauze de poezie, cum au denumit organizatorii recitalurile ce vor fi suținute de poeții reșieni prezenți în festival.
Programul festivalului
Ora 18.00: Mesajul de deschidere al primarului municipiului Reșița, Ioan Popa.
Ora 18.05: Medalion Mircea Martin ’80. Prezintă: Gheorghe Jurma, scriitor. Participă: acad. Mircea Martin, București. Ora 18.15. Pauza de poezie I. Lectură & prezentare de proiecte personale: Ion Știubea (Israel), Daniel Onaca (Suedia)
Ora 18.25: Târg virtual de carte: „Reșița: Orașul cărții – Cărțile orașului”. Moderator: Clara Constantin, director, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Reșița. Gazde: Redacția Revistei „Reșița literară”. Invitați: Editurile Junimea (Lucian Vasiliu, Simona Modreanu), Cartea Românească Educațional (Vasile Burlui, Ioan Holban), TIM Reșița (Gheorghe Jurma), Castrum de Thymes Timișoara (Daniel Luca). Slogan: Cartea reclădește apropierea socială și încrederea cetățenilor. Conținut: Prezentarea editurilor invitate cu accent pe cărțile autorilor reșițeni apărute în anul 2020.
Ora 18.40 (intercalat): Pauza de poezie II. Lectură & prezentare de proiecte personale: Matei Mircioane (Anglia), Olga Neagu (Reșița)
Ora 18.50: Masă rotundă: Carantina cărților și destinul lor. Poate fi e-Book o soluție? Moderatori: Marian Apostol și Radu Cernătescu, Participă: Mircea Martin, Gheorghe Jurma, Daniel Luca, Lucian Vasiliu, Sorina Modreanu, Vasile Burlui, Ioan Holban, Dorinel Hotnogu, membrii Cenaclului „Semenicul” Reșița. Slogan: Între iliteracy și e-literacy.
Ora 19.10: Pauza de poezie III. Lectură: Costel Stancu (Reșița), Christian Bistriceanu (Reșița), Iacob Roman (Reșița), Constantin Rupa (Reșița)
Ora 19.30: Închiderea festivalului. Concluzii organizatori: Clara Constantin, Daniel Hotnogu, Apostol Marian.