Ordine „militară” în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş
Chiar dacă sunt, efectiv, pe ultimii metri ai cumpărăturilor de Paşti, unul cum încă nu am mai avut până acum, în Piaţa Gugulanilor caransebeşenii respectă, totuşi, cu stricteţe, regulile impuse în acest sens de ordonanţele militare.
„Este disciplină la noi, se respectă circuitele de intrare şi ieşire, avem oameni la fiecare cale de acces. Atât cumpărătorii, cât şi producătorii respectă distanţa între persoane, noi aranjând vânzătorii în aşa fel încât să existe o masă liberă între ei. Cu toţii poartă mască şi mănuşi, şi avem soluţii dezinfectante la cele două intrări”, ne-a spus Luminiţa Verdeş, şefa Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”.
Mai aglomerată e piaţa între orele 11 şi 13, cumpărătorii neţinând cont că în acest interval au prioritate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.
Cei opt angajaţi ai serviciului au fost şi vor fi în fiecare zi la datorie. „În Vinerea Neagră, chiar dacă oficial e zi liberă, noi vom veni la piaţă, programul de funcţionare fiind de la 8 la 17, ca într-o zi normală de lucru, iar sâmbătă vom avea deschis între orele 8 şi 15. Anul acesta nu am solicitat autorizaţie pentru a deschide un punct de sacrificare a mieilor, pentru că nu am fi avut cum să respectăm Ordonanţele militare, nu puteam să triem crescătorii, pentru că zona noastră este recunoscută ca fiind una cu tradiţie în creşterea oilor şi oferta era foarte mare. La noi, în fiecare an s-au sacrificat între 1.500 şi 2.000 de miei, şi nu puteam asigura păstrarea distanţei între oameni, s-ar fi produs un haos, n-am fi putut controla situaţia, şi de aceea am renunţat. Cei care doresc pot achiziţiona miei pe «Piaţa Virtuală Caransebeş», unde crescătorii le stau la dispoziţie”, a mai spus Luminiţa Verdeş.
Angajaţii pieţei se bucură de sprijinul Poliţiei Municipale şi al Poliţiei Locale, care asigură ordinea, în special în intervalul orar 11-13.
„În fiecare zi, prefectul Cristian Gâfu mă sună şi mă întreabă dacă totul este în ordine, însă aşa face în cazul tuturor pieţelor din judeţ. Îmi repetă să respect regulile impuse de ordonanţele militare, insistând pe păstrarea distanţei dintre cetăţeni”, a mai spus şefa Serviciului Public Piaţa Gugulanilor.
Luminiţa Verdeş a mai adăugat că, din păcate, deşi în bazarul pieţei îşi desfăşoară activitatea 19 societăţi comerciale, acesta va rămâne închis, cel puţin până în data de 15 mai. (Foto: Doru Bălăşoiu)