Ovidiu Chimigeriu face, din deponeu, staţie de sortare la Caransebeş

ovidiu chimigeriu

După ce, la sfârşitul anului trecut, consilierii caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre prin care se acorda firmei Transal Urbis SRL un teren în suprafaţă de 15.000 mp, cu destinaţia deponeu pentru deşeuri, pe o perioadă de zece ani, aleşii municipali au mai aprobat recent un proiect care vizează operatorul de salubritate din oraş.

Mai exact – ne-a spus directorul Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu -, conducerea societăţii a înaintat Consiliului local o Adresă prin care solicită schimbarea destinaţiei acelui teren, din deponeu, în staţie de sortare, unde deşeurile vor fi selectate şi balotate pe fracţii, respectiv PET, carton, sticlă şi doze de aluminiu. Cererea a fost aprobată în unanimitate de consilieri.

4 1