Ovidiu Chimigeriu: „Ni s-a pus sechestru asigurator în urma unor articole apărute în presă!”
Ca urmare a faptului că tot mai mulţi consilieri locali, în special cei din grupul PSD, lansează în ultima perioadă acuzaţii în presă privind „managementul defectuos” care există la SC Transal Urbis SRL Caransebeş, făcând referire şi la un proces în care este implicată firma de salubritate, directorul general al acestei societăţi, Ovidiu Chimigeriu, a ţinut să facă unele precizări.
El a afirmat că respectivul proces există, însă că l-a „moştenit” atunci când, în 2016, a preluat conducerea societăţii.
„Procesul era început deja de cinci luni, un proces în care, un an şi câteva luni, am mers cu consilierul juridic al Transal, e vorba de cel cu Green Ecobauer. Noi duceam deşeurile menajere la Reşiţa, la deponeul din Dealul Lupacului. Vechea conducere a societăţii a făcut o plângere penală la Poliţie împotriva celor de la Green Ecobauer vizavi de faptul că noi duceam camionul la Reşiţa, iar şoferul respectiv a declarat că se dădea jos prelata camionului, autovehiculul era încărcat suplimentar, iar noi eram facturaţi cu acea cantitate în plus. Au mai fost şi note de cântar când, de exemplu, noi trimiteam Anexa 3 privind deşeurile respective la deponeu cu o anumită dată, iar notele de cântar erau datate cu o zi sau două în urmă. Transal a făcut acea plângere penală, eu am susţinut-o când am venit la conducerea societăţii, înlocuindu-l pe Ilia Vintilă, după care s-a aşteptat, între timp au fost două facturi care s-au blocat la plată de vechea conducere, aşteptând probabil un rezultat al acelei plângeri“, a precizat directorul Transal Urbis Caransebeş.
Ovidiu Chimigeriu a mai spus că, la vreo lună şi ceva după acea plângere penală, cei de la Green Ecobauer au dat Transal-ul în judecată pentru neplata facturilor, a căror valoare totală era de 116.000 de lei. Un an şi ceva, Transal a fost reprezentaţi de juristul societăţii, care a reclamat că în instanţă nu e lăsat să-şi spună punctul de vedere, şi atunci s-a hotărât în Consiliul de Administraţie să fie angajată o casă de avocatură, Adriana Puşcaş, de la Reşiţa.
„S-a discutat cu dânsa, s-au făcut toate întâmpinările, iar instanţa a stabilit să se efectueze o expertiză contabilă vizavi de acest proces. Instanţa a dat un expert pentru analizarea acestei situaţii şi a ieşit un raport care, din punctul meu de vedere, ca economist, nu spune nimic. El a luat de bune doar facturile lor, fără să ţină cont de ceea ce aveam noi. Am cerut o completare la acea expertiză contabilă, am primit-o, am plătit-o noi, şi, din păcate, s-a dovedit a fi la fel, un raport ce susţinea partea cu care ne judecăm. Noi am cerut din nou să plătim un alt expert în dosar, dar să nu fie din judeţul nostru, pe care să-l plătim tot noi. Instanţa ne-a respins solicitarea, pentru ca în decembrie anul trecut să le dea câştig de cauză celor de la Green Ecobauer”.
Directorul general al societăţii de salubritate a mai spus că, după articolele în care consilierii PSD descriu situaţia de la Transal Urbis ca fiind dezastruoasă, luna trecută avocaţii care se ocupă de Green Ecobauer, firmă care e în insolvenţă, au intentat un nou proces, în care cer sechestru asigurator pe bunurile mobile şi imobile ale societăţii caransebeşene, lucru care, de altfel, nu afectează activitatea firmei.
Ovidiu Chimigeriu a mai afirmat că, dacă se va constata că societatea trebuie să plătească acea sumă, se va urmări cine se face vinovat pentru încheuerea contractului cu Green Ecobauer.