Pacienţii Spitalului Judeţean Reşiţa au vorbit cu specialiştii despre efectele consumului nociv de alcool

Spital Reşiţa

Pe parcursul zilei de astăzi, 5 iunie, pacienţii de la Spitalul Judeţean Reşiţa, Staţionarul II, au completat un formular AUDIT cu privire la consumul personal de alcool. Acţiunea este una desfăşurată în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin ce se alătură campaniei naţionale inițiată de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), Ministerul Sănătății și Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor (ALIAT).

Psihologul stagiar, Strîmbulescu Cristina spune că este vorba despre un formular ce conţine zece întrebări eliberat şi validat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. „Reprezintă cea mai fiabilă metodă de a depista precoce problemele legate de consumul de alcool. Nu intenţionăm să punem un diagnostic, îl aplicăm doar în scopul de a vedea dacă sunt scoruri mai mari sau mai mici pentru putea stabili un risc”, a mai spus Strîmbulescu.

De asemenea, Erderly Filimon Liliana, medic specialist neurolog, a explicat care sunt riscurile la care un consumator de alcool se expune, acestea fiind legate de accidente vasculare cerebrale, epilepsia pe fond etanolic sau neuropatia periferică. Alături de cei doi specialişti a fost şi dr. Silvoșanu Cristian, medic primar psihiatru, care a explicat în câteva cuvinte cum gândeşte un consumator de alcool atunci când nu mai pot stăpâni.

Directorul medical al spitalului, Violeta Moroşoi a precizat că „această acţiune comună este benefică şi utilă întrucât abordează o problemă socială, sensibilă şi importantă. Rezultatele acestor chestionare vor fi centralizate, prelucrate, vor avea valoare atât predictivă cât şi preventivă permiţând atenţionarea asupra riscului dezvoltării dependenţei de alcool şi asupra consecinţelor în timp ale consumului cronic de alcool”.

5 1