Pandemia ar putea schimba sistemul competiţional din handbalul românesc! Vom avea turnee în turul de campionat?
Oficialii echipelor de handbal din Liga Zimbrilor şi Liga Florilor au participat săptămâna aceasta la noi discuţii privind viitorul sezon competiţional. 19 şi 27 august sunt datele la care ar fi trebuit să se dispute primele etape la masculin, respectiv feminin, dar evoluţia nefavorabilă a epidemiei de COVID-19 face ca şansele respectării acestui calendar să se apropie acum de zero. În aceste condiţii, soluţia de avarie propusă de preşedintele FRH, Alexandru Dedu, este disputarea întregului tur sub formă de turnee, totul, în numai 45 de zile! Sistemul este aplicat cu succes, chiar în această perioadă, în baschetul profesionist american: toate cluburile sunt cantonate în același oraș, iar echipele, antrenorii, arbitrii şi oficialii nu pot intra în contact cu persoane din afara fenomenului pe parcursul turneului.
Propunerea a fost dezbătută cu reprezentanţii cluburilor, iar discuţiile au scos în evidenţă şi multe detalii care vor trebui rezolvate, dacă se va adopta acest nou sistem. Între altele, este vorba despre cantonamentele care trebuie organizate, sau despre posibilităţile de refacere şi antrenament care vor trebui asigurate participantelor pe parcursul unei asemenea competiţii. O variantă propusă de echipe a fost disputarea turului în cadrul a trei turnee de câte cinci etape, fiecare turneu urmând să dureze 15 zile.
Rămâne ca propunerea finală a FRH să fie validată de Ministerul Tineretului și Sportului, dar numai după consultarea tuturor cluburilor. În ceea ce priveşte noul sezon, primele meciuri oficiale vor fi, cel mai probabil, cele din turneul Final 4 al Cupei României, programat inițial în luna aprilie, la Constanța, și suspendat ulterior din cauza pandemiei. Federația a avansat weekendul 15-16 august, meciurile urmând să se dispute la Bucureşti. În semifinale sunt programate partidele Dinamo – CSM Bacău și HC Dobrogea Sud – Politehnica Timișoara. (Foto: Dinamo Bucureşti Handbal Club)