Pangolinul și chinezii
În viața de zi cu zi, mâncarea dă tonul la petreceri, în restaurante, la televizor unde MasterChef este un personaj care face audiență, face diferența pe stradă, pe plajă, în pub-uri, în piețe, în călătoriile cu trenul, avionul sau vaporul. Într-un cuvânt, este peste tot. De la ea pleacă și indigestiile, grețurile și vărsăturile. Ba chiar și unele boli care, mai nou, bagă omenirea în sperieți. Cum este cea declanșată de temutul coronavirus despre care se vorbește din Urali și până în Munții Stâncoși, din Australia și până la țărmul Mării Marmara.
Asiaticii, în general, și chinezii, în mod special, sunt renumiți pentru că nu se dau în lături când vine vorba de mâncat câini, pisici, șerpi, râme, broaște nu mai vorbim, maimuțe, lăcuste ș.a.m.d. Ba chiar și lilieci, considerați, cum altfel, o delicatese în bucătăria tradițională deși se știa de mult că liliecii sunt purtători de tulpine pentru nu știu câți viruși. La câți sunt de mulți, peste 1,3 miliarde de locuitori, nu-i de mirare că tovarășii chinezi bagă în ei tot rahatul existent pe pământ. Și o fac cu brio de sute, poate chiar mii de ani, mâncarea lor fiind la fel de tradițională, precum sarmalele și piftia la noi.
De la mâncarea asta, delicatese pentru unii, li s-a tras chinezilor, iar prin ei, și celor din afara marelui zid. De la consumul pangolinului, o arătare de animal fără dinți, acoperit cu solzi, ca un acoperiș de casă, ce se hrănește noaptea cu furnici, în special. Faptul că este considerat o delicatese, o arată prețul lui pe piața neagră unde un kilogram de solzi, comestibili, ajunge să coste 1.400 de dolari! De asta este și vânat atât de mult, încât este pe cale de dispariție. Dar înainte să se întâmple asta, ciudatul mamifer, ce ne amintește de creaturile din urmă cu milioane de ani, par să se răzbune pe cei care le-au invadat și distrus habitatul. Și nu oricum. Cel puțin așa susțin specialiștii.
Chinezii care, vorba aia, mănâncă șcârboșenii de astea de pe vremea lui Confucius, nu acceptă ca bietul pangolin să fie blamat și făcut vinovat pentru temutul coronavirus taman acum, când creșterea lor economică e pe cale să o depășească pe cea a SUA. Curat ghinion, nu alta. Sau, doar coincidență!