Paradox: la şomaj stăm bine, cu locurile de muncă o ducem prost!

PRO Brăila

Cel puţin aşa reiese din datele oficiale ale instituţiilor statului. Pe de-o parte de plângem de lipsa locurilor de muncă, iar pe de alta, ne văităm că lipseşte forţa de muncă. În plus, şomajul coboară mereu în comparaţie cu alte zone ale ţării.

La sfârşitul lunii mai 2019, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 2,82%, mai mică cu 0,11pp decât cea din luna aprilie și cu 0,52 pp sub valoarea înregistrată la finele aceleiași luni a anului 2018. Un număr de 3.080 de persoane se aflau în căutarea unui loc de muncă, după cum se arată în comunicatul de presă al AJOFM Caraş-Severin

Din totalul şomerilor înregistraţi, doar 899 primeau indemnizaţii de şomaj, în timp ce 2.181 apar ca şomeri neindemnizaţi. Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut de la 2,97% la 2,82%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 2,87% la 2,81%.

În funcție de mediul de rezidență, numărul şomerilor la finele lunii mai se prezintă astfel: 1.215  şomeri provin din mediul urban şi 1.865 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40–49 de ani (868), urmaţi de cei din grupa de vârstă peste 55 de ani (690), cei cu vârste cuprinse între 30-39 de ani (494) de ani, iar la polul opus s-au aflat tinerii de 25–29 de ani (173).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Caraş-Severin (30%). Şomerii cu nivel de instruire liceal reprezintă 27,59% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,38%.

3 1