Partidul Ecologist Român se întărește cu oameni tineri de la ALDE
PER Caraș-Severin a reușit să realizeze un adevărat transfer după ce mai mulți membri ai ALDE Reșița s-au înscris la ecologiști. Este vorba despre Ioana Todor Constantinescu, Alexandru Pascu, Gabriela Smarandache, Mioara Zuza și Alexandru Gherman, toți foști membri ALDE care au spus că nu pot continua cu acest partid și cu o alianță toxică, coordonată, de fapt, de Ion Mocioalcă, și au făcut pasul spre PER Caraș-Severin, un partid care are criterii sănătoase de conducere.
„Am promis că aducem alături de noi oameni tineri, oameni care fac o altfel de politică, oameni aplecați către mediu, către turism și către cetățean. Am găsit în acești noi membri un real interes spre transparență și dialogul cu cetățeanul, ceea ce mă face să le acord susținere în ceea ce vor să facă”, a spus Valentin Armașu, liderul PER Caraș-Severin.
Unul dintre noii membri ai ecologiştilor spune: „Am descoperit la PER un partid unde nu se stă drepți când vine șeful, nu se caută ținute scrobite și costume, vorbărie goală, fără fapte, ci sunt promovați oameni tineri și serioși, aplecați spre cetățean și spre problemele acestora”.
Potrivit ecologiștilor, lista filialelor este aproape definitivată, astfel că PER va avea liste complete în toate localitățile din județ.