Patru case au fost afectate de un incendiu izbucnit în această seară la Iablanița

IABLANITA

Un puternic incendiu a izbucnit în această seară într-o gospodărie din comuna Iablanița, iar mai apoi s-a extins și la un alt imobil. La ora 17,30, localnici au cerut, prin 112, intervenția pompierilor, existând pericolul ca focul să cuprindă și alte locuințe, ceea ce până la urmă s-a și întâmplat.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Bozovici și ai punctului de lucru Herculane, cu două echipaje și două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu flacără deschisă la trei case lipite, motiv pentru care au fost chemate în sprijin alte echipaje de pompieri. În total, cinci echipaje, cu 22 de subofițeri și un ofițer de la Garda de Intervenție Bozovici, punctul de lucru Herculane, Secția de Pompieri Oravița, Detașamentul de Pompieri Caransebeș, plus un echipaj SMURD.

După aproape trei ore de luptă cu focul, pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul. Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale (trei case afectate de incendiu, dintre care una avea și un magazin) și o alta afectată parțial.

Cauza incendiului va fi stabilită ulterior, în urma cercetarilor.

4 1