Patru cetăţeni moldoveni, depistaţi la muncă ilegală în Caraş-Severin
Polițiștii Biroului pentru Imigrări Caraș-Severin în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin au efectuat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii muncii ilegale a străinilor, în urma căreia au depistat, patru bărbați, din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 33 și 48 de ani, care desfășurau activități lucrative fără forme legale, la o societate comercială cu domeniul de activitate lucrări de construcții clădiri.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele cetățenilor moldoveni decizii de returnare sub escortă, aceștia fiind conduși până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore și aplicată interdicția de a intra pe teritoriul țării noastre, pentru o perioadă de şase luni
De asemenea, la finalizarea verificărilor, față de reprezentanții societății comerciale, se vor dispune măsurile legale conform prevederilor OG 25/2004 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al județului Caraș-Severin continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor.