Mai multe drumuri din Caraș-Severin, în atenția Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara

asfaltari drumuri

Pentru Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, anul 2022 se încheie cu cel mai mare buget alocat pentru întreţinere din ultimii 10 ani, peste 240 milioane de lei. Anul trecut, suma alocată pentru cei peste 2.600 de kilometri de drumuri naționale și autostrăzi administrați în zona de vest a fost de circa 180 milioane lei. Au fost realizați, în acest an, cei mai mulți kilometri de covoare asfaltice, aproximativ 150 km, și cele mai multe lucrări în regie proprie, de reciclare la rece in situ, peste 96.800 metri pătrați, prin Secția de Producție Lucrări Drumuri, pe DN 57 și DN 59B.

Prin deblocarea programului de reparații capitale, în prezent, se află în diverse stadii, proiectele pentru: DN 57, Nicolinț – Oravița este în execuție, DN 57B, trei proiecte pentru consolidare corp drum, realizare ziduri de sprijin, în faze de achiziție sau în execuție, DN 58A consolidare corp drum și zid de sprijin, comuna Fârliug, în faza de proiectare, DN 67D consolidare corp drum și zid de sprijin, Băile Herculane, în faza de proiectare. De asemenea, DN 74 consolidare corp drum Buceș – Vulcan, jud. Hunedoara este în faza de proiectare și DN 66A, consolidare corp drum pe sectorul Lupeni – Uricani, jud. Hunedoara, în procedură de achiziție.

Tot în acest an, pentru fluidizarea traficului de marfă pe sensul de ieșire din țară, în PTF Nădlac II, pe autostrada A1, s-a amenajat un sistem de preselectare a traficului pe o a treia bandă de verificare a automarfarelor. Sistemul este în probe de funcționare în această perioadă.

„2023 va fi începutul unui proiect de investiții major pentru zona de vest și nu numai: demararea lucrărilor pentru secțiunea lipsă din autostrada A1 Lugoj-Deva, sectorul Margina – Holdea. D.R.D.P. Timișoara asigură activitatea de supervizare și consultanță pentru acest proiect. Ordinul de începere pentru partea de proiectare a fost dat în 5 decembrie, iar în primăvara lui 2023 va începe organizarea de șantier și pregătirea efectivă a terenului pentru începerea lucrărilor”, a transmis Nicoleta Pordea, director regional D.R.D.P. Timișoara.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara își menține implicarea maximă în activitatea de îmbunătățire a infrastructurii rutiere din zona de activitate, pentru a asigura o viabilitate și siguranță rutieră crescute pe drumuri naționale și autostrăzi. 

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 2 =