Patru tineri din Reşiţa şi un bebeluş de numai o lună, daţi dispăruţi

big broasca daniel

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează căutări în vederea depistării a patru tineri plecați voluntar de la domiciliu.

În primul caz, este vorba despre doi minori, de 16 şi 15 ani, Daniel Broască şi Paul Brănişteanu, care în data de 28 iulie au plecat voluntar dintr-un apartament social din municipiul Reșița, iar până în prezent nu s-au mai întors.

Semnalmente: Daniel Broască are 1,60 m, constituție fizică astenică, păr șaten, ochi căprui, ten deschis, iar la data plecării purta o pereche de pantaloni scurți de culoare neagră, un tricou de culoare albă și papuci de culoare albă.

Semnalmente Paul Brănişteanu: înălțime 1,50 m, constituție fizică astenică, păr șaten, ochi căprui, ten deschis. La data plecării, purta o pereche de pantaloni scurți de blugi de culoare albastră, o geacă de culoare neagră și adidași de culoare neagră.

Un alt caz este al minorei Cristina-Viorica Truican, de 15 ani, care a plecat de acasă împreună cu fiul său de numai o lună, în cursul serii de 30 iulie. Fata are 1,60 metri înălţime, 56 de kilograme, păr şaten, lung şi ochi albaştri.

Altă dispărută este o tânără de 14 ani, care a plecat tot voluntar, dintr-un apartament social din Reşiţa, tot în 28 iulie, şi nu s-a mai întors. Maria Gabriela Virag are 1,60 metri înălţime, constituţie astenică, păr şaten, lung până la umeri, prins în coadă, ochi căprui şi ten deschis, iar la data plecării purta blugi galben-muştar şi un tricou alb.

Cei care pot furniza informații cu privire la persoanele dispărute sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 3 =