(PE) Dani Călin, profesorul care a făcut performanță în mediul privat
Dani Călin, directorul de la Secție, așa cum îl cunoaște toată lumea, este un exemplu că atunci când îți dorești mai mult, se POATE, iar povestea lui poate fi o sursă de inspirație pentru mulți dintre noi.
În 2003, Dani Călin era profesor la Liceul Economic, actualul Colegiu „Banatul Montan”, și se descurca destul de greu cu veniturile din această activitate, cadrele didactice fiind prost plătite la acel moment. A văzut un anunț de angajare în presa locală la Monte Banato și, după câteva zile de reflexie, a hotărât să aplice pentru acea poziție, mai precis revizor contabil. Deși concurența a fost pe măsura, la momentul respectiv un loc de muncă era foarte greu de găsit, Dani a trecut cu brio proba interviu și angajatorul l-a selectat pentru a fi angajat. Și-a luat în serios jobul și după numai 4 ani, Nelu Popa, creatorul brandului Monte Banato, l-a remarcat pentru rezultatele sale și i-a propus o avansare, mai exact – șef resurse umane. Timp de 3 ani, Dani Călin s-a făcut din nou remarcat, iar Nelu Popa l-a promovat în prima linie de management a societății comerciale, mai exact manager lanț de producție și distribuție. De reținut faptul că, în acel moment, Monte Banato era deținut de italienii de la Colussi. Ulterior acestei promovări, Nelu Popa a ajuns primar, Dani Călin continuând să facă performanță la Monte Banato.
Pasul către administrația publică
În 2018, Dani Călin primește un telefon de la primarul Ioan Popa. „Dani, scoate-mă din asta și vino să reorganizezi Secția, că așa nu se mai poate!”, au fost primele cuvinte ale edilului Popa. Era vorba despre Serviciul Public Direcția Pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, SECȚIA – așa cum o știu majoritatea reșițenilor. Dani Călin și-a luat o săptămâna de concediu și a supravegheat activitatea de la Secție. După a săptămâna, i-a spus primarului: „Mă bag!” După vreo 10 zile ca director interimar la Secție, Dani Călin le-a zis subordonaților stop joc. „La acea vreme, la Secție, totul se rezolva «după cum suna telefonul»”, își aduce aminte Dani Călin. A fost momentul în care Dani a pus în aplicare tot ce învățase la Monte Banato: planificare, organizare, coordonare, comandă și control. Astăzi, după 6 ani, Dani Călin afirmă că Secția este una dintre cele mai performante servicii din primărie. La acest moment, serviciul condus de Călin poate concura cu orice societate comercială din domeniul construcțiilor din județ. Dotare corespunzătoare, angajați profesioniști și planificare ca la carte sunt atuurile Secției. Dacă ne uităm la cele 4, 5 lucrări de anvergură executate anual în municipiul de pe malul Bârzavei, în ultimii 5 ani – zona din spatele Victoriei, zona Universității, strazile din Moroasa, spațiile de recreere din unitătile de învățământ de la Generală 2, 6 și 9, Dani Călin are cu ce se lăuda și a demonstrat că dacă ai CURAJ și ECHIPĂ – SE POATE!
Dani, am nevoie de tine în campania electorală!
Conform zicalei: Prietenul la nevoie se cunoaște, în primavara acestui an Nelu Popa l-a sunat din nou pe Dani Călin: „Prietene, am nevoie de tine în campania electorală!”. Dani a rămas puțin surprins și i-a replicat edilului: dar am fost tot timpul aici, Nelu!. „Nu, nu pun la îndoială atașamentul tău față de binele general, eu te vreau în ECHIPA mea de consilieri locali. Trebuie să mergi cu ei în campanie și să le spuneți oamenilor ce am făcut pentru ei în toți acești ani, iar tu știi cel mai bine!”. Și ce poate face un prieten atunci când un camarad îi cere ajutorul? Spune PREZENT la datorie! Da, ați ghicit, Dani a acceptat propunerea ce i-a fost făcută de primarul și prietenul său, Nelu Popa, și face parte din ECHIPA de consilieri locali a liberalilor reșițeni.
(Codul unic de identificare al mandatarului financiar coordonator: 21240015)