Pe perioada minivacanţei de Rusalii, aproximativ 100 de pompieri cărășeni se vor afla zilnic la datorie

pompieri

Pe perioada minivacanţei de Rusalii, în județul nostru, un efectiv de aproximativ 100 de pompieri militari, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin se vor afla zilnic la datorie, pregătiţi să intervină, în orice moment.

Pe linie preventivă, pompierii au efectuat controale la unităţi de cult, respectiv unităţi turistice, în zonele unde se preconizează o afluenţă mare de persoane. Pe timpul verificărilor, inspectorii de prevenire au urmărit asigurarea condiţiilor de siguranţă pentru utilizatorii unităţilor de cult, dotarea cu mijloace de primă intervenţie, funcţionalitatea hidranţilor interiori, asigurarea căilor de acces, evacuare şi intervenţie.

În urma controalelor efectuate s-au aplicat, până astăzi, 18 avertismente şi 11 amenzi. Principalele nereguli constatate au vizat exploatarea instalaţiei electrice cu improvizaţii, dotarea insuficientă cu stingătoare, neverificarea tuturor stingătoarelor la termenul scadent.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente cu urmări negative în această perioadă, recomandăm cetăţenilor care doresc să se relaxeze la activităţi în aer liber, turiştilor şi amatorilor de drumeţii montane să respecte măsurile privind prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure: să nu aprindă focul în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt; prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement să se facă numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe de siguranţă care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi; copiii să fie supravegheaţi permanent şi să nu li se permită joaca cu focul; înainte de plecare, să se stingă focul şi să se acopere cenuşa cu pământ.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty + twelve =