(PE) Profil de candidat: COSMIN LIBRIMIR, consilier județean

Cosmin Librimir

Sunt Cosmin Librimir, de profesie medic și m-am alăturat PNL Caraș- Severin din dorința de a pune umărul să vindecăm județul de gropi, de afaceri necurate, de boli. Din acest motiv, Romeo Dunca este singurul președinte al CJ care a Început tratamentul vindecĂtor pentru județ și am acceptat să fiu pe lista dumnealui de consilieri județeni.

Cunosc acest județ și oamenuii lui, am început cariera medicală în mediul rural la Pojejena și Sasca Montană. Am fost Director al Centrului de Sănătate Rural cu Modul de Urgență Sasca Montană. Apoi, de la Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin, la pacienții aflați în centrele de dializă, și în spital, dar și în mediul privat. Director medical și manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Reșița.Peste tot am lucrat cu și pentru oameni și am înteles foarte bine de ce este nevoie pentru a salva și prelungi vieți.

Apelez și la tineri să iasă la vot, am încredere în generația voastră mai ales că timp de 7 ani am fost asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie ‘’Victor Babeș’’ din Timișoara.

Din anul 2015 am început să realizez lucrări de specialitate, iar in anul 2020 am atins apogeul împreună cu colegul Trebuian Cosmin, medicul pe care il gasiti de asemenea pe listele de consilieri județeni PNL, am primit recunoașteri naționale și internaționale,brevetânduni-se inovația, de la Viena, Praga, Stockholm, Toronto , România, Coreea de Sud , Turcia, Croația și Taiwan.În total am fost recompensați cu mai multe medalii de aur, una de argint și una de bronz.

Pe plan politic și administrativ am fost călit de experiența dobândită în managementul sanitar unde am revoluționat sistemul, am pus pe picioare și am modernizat întregul circuit informatic, iar prin diversificarea serviciilor medicale am obținut rezultate unice în țară. Și nu doar atât, toate aceste lucruri într-un timp record. Am făcut în doi ani cât alții în zece. Asta este și motivația din spatele candidaturii mele la Consiliul Județean. Cu planuri exacte de construire al unui Spital nou, al unui azil de bătrâni, pe scurt, de îmbunătățire radicală a acestor servicii, de care locuitorii județului au atâta nevoie.

Sunt medic și nu imi dau cu presupusul, pun diagnostic. Primarul in functie Ioan Popa m-a convins și ne-a convins Din acest motiv, susțin cu tărie-Dacă se poate la Reșița, se poate și în Caraș-Severin.

Votați Romeo Dunca pe 9 iunie și lista lui de candidați județeni! Este singurul diagnostic corect de la care pornim pentru a însănătoși Caraș-Severinul!

(Codul unic de identificare al mandatarului financiar coordonator: 21240015)

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − four =