(PE) Romeo Dunca: „Decalogul” lui Hurduzeu, opera unui politician rupt total de realitățile județului Caraș-Severin!

romeo dunca PNL

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, este siderat de conținutul așa-numitului „Decalog” al lui Silviu Hurduzeu, cu care social-democratul încearcă să-i atragă de partea sa pe alegătorii din județ. Astfel că liberalul îi dă o replică dură, dar argumentată, șefului pesediștilor cărășeni:

Am citit cu stupoare „DECALOGUL” lui Silviu Hurduzeu. De fapt, cele zece obiective cu care vine în fața alegătorilor pentru a fi votat.

Acesta face referire la proiecte demarate și asumate de mine. Nu asta ar fi cel mai important lucru, important este că PSD-ul, prin consilierii din Consiliul Județean, a blocat ani de zile proiecte pe care Silviu vine acum să promită că o să le realizeze.

Vorbește de modernizarea drumurilor județene, eu mă ocup de asta încă din 2020. Sunt atâtea drumuri rămase de modernizat tocmai pentru că el nu a fost în stare patru ani, când era președinte de Consiliu Județean, să facă mai nimic.

Modernizarea liniei de cale ferată Reșița-Timișoara – am muncit enorm, împreună cu echipa de la Primăria Reșița, ca acest proiect să devină o certitudine. Asta în timp ce Crina și gașca lui își băteau joc de noi, râzându-ne în nas când votau împotriva acestui proiect. Înainte să își asume acest proiect ar fi trebuit să șteargă de pe internet înregistrările ședințelor de CJ în care colegii lui votau împotriva „trenului cu hidrogen al lui Dunca și Tăițelu”.

Documentația pentru construcția unui Nou Spital Județean este gata, să stea liniștit. Nu mai are ce să pregătească. Îi trimit bibliorafturile să mă ajute cu numerotarea paginilor. Ar putea, eventual, să mai dea gaură cu capsatorul.

Nu m-am lămurit ce înseamnă „posibil reînființarea Spitalului de boli cronice de la Bocșa”. Îl reînființează? Se mai gândește? Posibil? Probabil? Poate că? Dacă totuși se decide, îl pot ajuta și cu asta. Acum avem expertiză după ce ne-am consultat cu specialiști de renume pentru Noul Spital Județean. (sau poate face referire la cel de la Marila pe care l-au blocat consilierii PSD de la Oravița)

Pentru programul „Corn, lapte și fructe” ne aflăm în faza de evaluare a ofertelor. Îl anunț imediat ce suntem gata.

În ceea ce privește încurajarea turismului, nu am înțeles exact unde facem sporturi de iarnă în masă. La Muntele Mic și Poiana Mărului, unde Crina și slugile PSD au votat contra în nu mai puțin de 7 ședințe de CJ? Sau cu proiectul Nedeia, blocat prin opozitia primarului PSD Peia de la Obreja sau cel de la Brebu? Ori poate că, ajuns la CJ, Hurduzeu va pune din nou la vot aprobarea indicatorilor tehnico-economici la drumul de interes turistic Naidăș-Petrilova care duce spre Cheile Nerei, blocat joia trecută tot de Crina și tot de slugile lui din PSD. Cât despre faleza „pe porțiuni” de pe Clisura Dunării, poate ne indică și porțiunile la care se gândește.

„Grijă pentru folosirea banului public” – asta este efectiv de râs. În 4 ani cu Silviu Hurduzeu, cheltuielie de funcționare au ajuns la 90% (noi doar în ultimul an am dus de la funcționare spre DDJ și implicit reparația de drumuri exact 20.000.000 lei). Ce să mai zic că 60% din bugetul de reparații era dedicat colegului său de partid. Asta pe când alt coleg de-al său de partid se „ocupa” de proiectele mari de infrastructură. Au lucrat atât de bine încât în urma lor nu a rămas nimci!

Trebuie însă să recunosc că este ceva la care se pricepe foarte bine, sens în care îl sfătuiesc să introducă în decalog oferirea de mingi de fotbal copiilor (cu numele pesediștilor pe ele). Poate face o nouă linie bugetară, „Mingi pentru Caraș-Severin”. Asta chiar ar crede cetățenii că poate să rezolve.

Romeo Dunca,
președinte Consiliul Județean Caraș-Severin,
candidatul PNL pentru un nou mandat de președinte

(Codul unic de identificare al mandatarului financiar coordonator: 21240015)

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − four =