Percheziții la samsarii de mașini din Caraș-Severin și alte trei județe
Ieri, în județele Hunedoara, Bihor, Caraș-Severin și Gorj, au avut loc șase percheziții domiciliare, efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
În cauză, s-a reținut faptul că, din anul 2021 și până în prezent, mai multe persoane, cetățeni români, dar și de alte naționalități, ar fi fost implicate în activități ilegale legate de vânzarea și cumpărarea de autovehicule. Astfel, persoanele în cauză ar fi închiriat autoturisme cu o valoare de piață ridicată, din diverse țări europene, ar fi întocmit documente false în vederea înmatriculării și, ulterior, le-ar fi transportat și comercializat în România, la un preț inferior celui de piață, pentru înlesnirea procesului de valorificare.
Prejudiciul cauzat prin săvârșirea activității infracționale este de 1.800.000 de lei. Ca urmare a cercetărilor efectuate până în prezent, polițiștii din Sibiu au indisponibilizat 18 autoturisme. Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Hunedoara, Bihor, Caraș Severin și Gorj.