Pesta porcină: trei localităţi din Caraş-Severin, puse sub supraveghere de DSVSA

pesta porcina

În urma confirmării unui focar de pestă porcină africană confirmat în localitatea Bucovăţ, Timiş, autorităţile judeţene au dispus mai multe măsuri de prevenţie pentru Caraş-Severin.

Pavel Borchescu, director Direcţia Sanitar Veterinară Caraş-Severin spune că: „sunt încă două suspiciuni în localităţile Şag şi Cadar, focarul de aici impune o serie de măsuri de supraveghere pentru mai multe localităţi din Caraş-Severin. Vorbim aici despre Ersig, Vermeş, Măureni, Şoşdea şi Izgar. Astfel că am interprins următoarele măsuri: se cartografiază exploataţia de porcine din cele două UAT-uri, am înştiinţat edilii cu privire la evoluţia focarelor din Timiş şi am interzis deplasarea animalelor pe drumurile publice. De asemenea se efectuează filtre rutiere în zonă“.

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară are următoarele recomandări:

  • nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă, în pădure sau în zonele agricole înveciate cu mediul silvatic;
    este recomandat ca pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu burete sau paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustic sau cu un biocid recomandat de un medic veterinar;
  • creşteţi porcii doar în spaţii închise, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci din alte exploatații, cu porci mistreţi sau cu proprietari care deţin porci domestici;
    nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
  • nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
  • vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA judeţene despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament modificat şi să transmită probele pentru diagnosticul de laborator.
2 2