Peste 1.000 de cărăşeni şi-au găsit un loc de muncă în primele luni ale lui 2020

bursa

Conform datelor Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin, 1.292 persoane şi-au găsit un loc de muncă în primele cinci luni ale anului 2020.

„Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 mai 2020, 395 au vârsta peste 45 de ani, 342 au vârsta între 35 și 45 de ani, 327 au vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, iar 228 sunt tineri sub 25 de ani ( dintre care 212 tineri NEET). Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (786), numărul femeilor fiind de 506. În funcţie de rezidenţă, 759 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 533 persoane sunt din mediul rural”, spune Carla Goagă, consilier superior AJOFM.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (505), gimnaziale (306), profesionale (221), 150 persoane fiind cu studii universitare.

„Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele 5 luni ale anului 2020, 812 (62,84%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Caraş-Severin”, a mai spus Goagă.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Mai mult decât atât, 1.948 de persoane au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active. (Foto: ARHIVĂ)

5 1