Peste 19 milioane de lei, de la ADR Vest, pentru Oraviţa

gen1

Primăria Oraviţa şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest au semnat un contract finanţat prin Regio – Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020.

Cu o valoare de 19.569.075,21 lei, din care 19.175.831,24 lei finanţare nerambursabilă, prin Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, apelul de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), la Oraviţa vor începe lucrări la parcul din Zona Gării şi la Școala Generală „Romul Ladea” .

Proiectul vizează îmbunătățirea calității vieții populației prin creșterea calității procesului educațional și prin oferirea unor posibilități de petrecere a timpului liber de calitate astfel că, la şcoala din oraş se va interveni la diferite corpuri de clădire, spații destinate învățământului primar, gimnazial şi preşcolar, sală de sport, prin: refacerea/consolidarea structurii de rezistență, refacerea șarpantei din lemn cu învelitoare din tablă profilată, izolarea planșeului peste etaj, a soclului şi pereților, înlocuirea ferestrelor, refacerea termoizolației și hidroizolației, instalarea unui sistem de iluminat cu tehnologie LED.

De asemenea, se vor monta ventilo-convectoare pentru încălzire şi se vor reface tencuielile interior-exterior, iar sălile de curs vor fi dotate cu echipamente educaţionale.

O altă componentă a proiectului cuprinde amenajarea parcului din Zona Gării, prin amenajarea de locuri de joacă pentru copii, plantări de copaci, înlocuirea stâlpilor de iluminat cu stâlpi cu panouri fotovoltaice, amplasarea de bănci, coșuri de gunoi şi toalete ecologice, împrejmuirea parcului și realizarea unui număr de patru căi de acces. Perioada de implementare este de 38 de luni.

5 1