Peste 29 de milioane de euro vor ajunge la Reșița prin PNRR

Resita de sus

Din cele 16 cereri de finanțare depuse de Primăria Reșița pe Planul Național de Redresare și Reziliență, Componentele C5 și C10, 13 au fost aprobate, valoarea ridicându-se la 29,85 milioane de euro. Ioan Popa, edilul orașului a ținut astăzi să felicite echipa care a muncit la intocmirea acestor cereri, în cel mai scurt timp urmând să fie semnate contractele de finanțare și se va trecere la implementarea investițiilor propuse.

„Felicitări colegilor mei de la Direcția de Dezvoltare Locală! Aceștia duc o muncă continuă, extrem de solicitantă, pentru a atrage cât mai multe finanțări pentru orașul nostru, iar rezultatele muncii se văd prin proiecte finalizate sau aflate în curs de implementare. Obținerea de finanțări a devenit o luptă, iar concurența este extrem de mare. Stăm atenți la toate axele ce se deschid și pregătim documente pentru fiecare program unde putem depune proiecte“, a declarat Ioan Popa, primarul municipiului Reșița.

Este vorba despre Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale, Lot 1 – Bulevardul Republicii bl. 1 – toate scările; Lot 2 – Bulevardul Republicii bl. 3 – toate scările; Lot 3 – Bulevardul Republicii bl. 5 – toate scările și Lot 5 – Bulevardul Republicii bl. 9 – toate scările. De asemenea, vor intra în reabilitare Cinematograful Dacia, Colegiul Național Mircea Eliade Reșița – Corp C; Grădinița cu program normal – Pinocchio; Grădinița cu program prelungit – Riki-Priki și sediul Direcției de Asistență Socială.

Finanțarea cuprinde și extinderea sistemului de transport public prin achiziția, în parteneriat cu comuna Văliug, a 14 autobuze electrice; construirea de locuințe sociale pentru tineri în Stavila și Marginea – etapa 2 – două blocuri cu 44 de apartamente; Soluție IT pentru Smart Parking și E-ticketing – pentru parcările publice cu plată și reactualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Reșița.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + 5 =