Peste 600 de saci de gunoi au fost adunați în prima zi a campaniei „Reșița curată 2021“
La sfârșitul săptămânii trecute a debutat campania „Reșița Curată 2021“. Angajați ai Supercom, Primăriei Reșița, colegi de la Jandarmeria Caraș-Severin și alți voluntari și-au adus aportul, reușind să igienizeze intrările din oraș, de unde au colectat peste 600 de saci de deșeuri.
Reprezentanții municipalității spun că acțiunile vor continua până în 15 mai, perioadă în care în toate zonele orașului se vor organiza activități de ecologizare, unde sunt așteptați cât mai mulți participanți.
Astăzi, 75 de elevii ai Colegiului Național „Diaconovici-Tietz”, însoțiți de persoane ce beneficiază de ajutor social, vor interveni pe drumul de centură, iar miecuri, seniorii de la Centrul de bătrâni urmează să curețe zona Catanga.