Peste 69.000 de lei au plătit patronii pentru neregulile găsite de OPC Caraş-Severin
Inspectorii OPC Caraş-Severin au aplicat recent 16 amenzi după ce au controlat 66 de operatori economici, din care la 49 s-au găsit nereguli. Cuntumul amenzilor aplicate se ridică la 69.800 de lei.
Un exemplu al abaterilor găsite de operatori sunt şase operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum total de 65.000 lei, pentru că la data şi ora controlului s-au găsit materii prime expirate, sau la care s-a schimbat starea termică, nerespectându-se condiţiile de păstrare şi depozitare prescrise de producător.
Mai mult decât atât mai este vorba şi despre condiţiile igienico – sanitare, tavanul din blocul alimentar de deasupra blatului de lucru prezentând urme de umezeală şi fiind scorojit, prin acest comportament operatorii economici prejudiciind consumatorii şi interesele lor economice şi pun în pericol sănătatea şi viaţa consumatorilor.
Inspectorii au dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea sau interesele economice ale consumatorilor până la remedierea deficienţelor la cei 6 operatori economici, iar conform prevederilor art. 55 pct. 1 lit. b şi d din OG nr. 21/1992 actualizată se dispune oprirea definitivă de la utilizare şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu abateri în cantitate de 479 kg şi valoare de 13.663,57 lei.