Piaţa de securitate
Industria de securitate privată este un sector agreat la nivelul Uniunii Europene. În ultimii 30 de ani, sectorul de securitate privată în cele 27 state membre a cunoscut o creştere importantă atît în ceea ce priveşte numărul societăţilor cît şi a numărului şi nivelului personalului de securitate. În cele mai multe dintre statele membre, la ora actuală, numărul angajaţilor din sectorul de securitate privată corespunde, mai mult sau mai puţin, cu numărul angajaţilor din poliţia publică, iar în cîteva state, acesta se dovedeşte a fi chiar mai mare ca forţele publice. În raport cu populaţia se poate afirma că reprezentativitatea sectorului de securitate privată corespunde în medie unui raport de 1/500 locuitori. Numărul personalului de securitate din sectorul privat îl depăşeşte pe al poliţiştilor în şapte state UE, între care şi România, aflată pe locul doi, potrivit unor date ale CoESS, organizaţie europeană a companiilor de securitate privată, de la Bruxelles, relatează publicaţia electronică EUObserver, citată de Mediafax.
54% din militarii din Iraq şi Afghanistan sînt contractori, nu mercenari! Companiile de securitate private joacă un rol important în operaţiunile internaţionale de gestionare a crizei din Afghanistan, protejînd oamenii şi echipamentul militar al UE din aceste zone. Evident, prin această dinamică spectaculoasă, industria de securitate privată schimbă norme, obiceiuri şi repere. Inevitabil, detractorii vor face apel la „morală” şi la „lege”. VINA majoră a industriei, mai ales cea din România, este aceea că nu colaborează suficient cu ONG-urile profilate pe securitate şi nu îşi fac publice realizările şi implicaţiile în viaţa societăţii.
Cele mai populate ţări din Uniunea Europeană au şi cele mai mari „contingente” de securitate privată, Germania numără 170.000 de agenţi de securitate privaţi, Polonia 165.000, Franţa – 160.000, iar Marea Britanie 120.000. Pe de altă parte, România are 107.000 de agenţi, iar Ungaria 105.121. Turcia are, însă, cele mai numeroase trupe de securitate privată din Europa, cu un personal de 257.192 de membri, dar şi cele mai mari probleme pe linia asigurării securităţii inter-statale! Acestea au, însă, cîteva puncte comune: • Sectorul de securitate privată este bine delimitat în statele membre UE; • Cele mai multe societăţi de securitate privată sînt implicate în paza statică; • Sectorul de securitate privată angajează în general bărbaţi; • Vârsta medie a personalului de securitate este 35 ani; • Cele mai multe state beneficiază de un sistem de pregătire organizat în societate sau în afara acesteia; • Cîinii sînt utilizaţi frecvent în activităţile de securitate privată; • Persoanele din securitatea privată lucrează în general în uniforme; • Ziua de muncă medie: de la 8 la 12 ore
În clipa de faţă, 20-30% din societăţile licenţiate nu îşi desfăşoară activitatea în toate segmentele. Unii sînt specializaţi pe tehnică, alţii pe pază sau pe gărzi de corp. Tariful ar trebui să se stabilească pornind de la asigurarea unui salariu motivant pentru agent. De obicei, profitul se negociază cu beneficiarul şi este mai mic. Acest „barem minim” a fost încălcat de nenumărate ori, mai ales companiile din provincie făcînd rabat de la calitate. Puţini beneficiari înţeleg că un agent de securitate NU mai este paznicul din perioada comunistă! Pe lîngă cele cîteva firme serioase de pază şi protecţie există sute de societăţi încropite la repezeală. Oamenii lor pot avea, cu indulgenţă, statutul de paznici. Îmbrăcaţi cu nişte uniforme amărîte, au cel mult un spray la capitolul „dotări”. Sînt mai ales în parcuri sau prin parcări. Înspiră mai mult milă decît siguranţă şi protecţie. Cei mai mulţi fac zilnic naveta pentru cîteva sute de lei pe lună. Sînt şi muncitori disponibilizaţi de pe la fabricile închise, dar şi pensionari.
La acestă oră, în România există o reţinere în legătură cu companiile private de securitate. Dacă privim în ansamblul ei, însă, constatăm că aceasta este prezentă în toate industriile unui stat modern prin: servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, a transporturilor, gardă personală, proiectare şi instalare de sisteme de securitate, supraveghere şi alarmare, servicii de dispecerat, monitorizare şi intervenţie, detectivi particulari, învăţămînt, cercetare şi audit, training tehnic şi operaţional. Această industrie se guvernează după legi statale şi se autoguvernează după standarde, regulamente interne, proceduri operaţionale. Aria de cuprindere şi de intersecţie a activităţii sale cu alte industrii ale statului este atît pe verticală, cît şi pe orizontală, furnizînd ea însăşi producţie şi servicii protejînd, deja, obiective strategice, inclusiv prin informaţii de nivel C4!, însă cu deosebită reţinere în România, prin lipsa unui program guvernamental clar de externalizare a serviciilor militare, în ciuda dificultăţilor economice evidente.
Numarul de angajati din acest sector, conform cu datele declarate în bilanţurile firmelor din acest sector, este aproximativ 107.000 angajati, în marea lor majoritate direcţi. În general angajatii directi, cu mici excepţii sînt plătiţi cu salariul minim pe economie şi practic reprezintă cam 8% din totalul angajaţilor din România care sînt plătiţi cu salariul minim pe economie!
Problema principală a acestor angajaţi o reprezintă munca la negru şi tot ce poate rezulta din aceasta practică. Numărul firmelor de securitate, din România, rămîne constant, deşi în fiecare an se înfiinţează şi desfiinţează firme. În România desfăşoară activităţi de securitate privată peste 1300 de firme, conform statisticilor oficiale Politiei Romane – Directia de ordine publica. Conform statisticilor ANAF, însă, “firmele înregistrate în acest sector de activitate (firme de securitate), sînt 1627 firme (pază, monitorizare, transport valori, evenimente)”.
Cele mai multe firme din domeniu au declarati 10- 50 angajaţi aproximativ 428, sau niciunul 414.Firme medii cu angajati intre 500 -1000 doar 20 de firme, la nivel naţional, iar peste 1000 doar 12 anul trecut, şi de regula aceste două categorii formeaza top 50 firme de Securitate.
25% din numarul de angajaţi din industrie este deţinut de cele mai mari 12 firme de Securitate.
Aceste statistici pot sugera că este un sector de activitate foarte profitabil, şi în revenire după criza economică, dar poate ascunde două realităţi: sau marile companii internaţionale cîștigă bani negri din contracte nedeclarate, sau bilanţurile sînt corecte şi, în aceste condiţii, avem imaginea CONTRACTANTULUI de servicii de Securitate care preferă “paznici” în locul calităţii, iar licitaţiile sînt cîştigate de companii fantomă ce operează cu preţuri imposibil de acoperit economic.
Un tarif mai mic înseamnă şi servicii pe măsură, adică de proastă calitate!
O altă statistică arată că, în România, forţele de securitate privată distribuie un om la 235 de cetăţeni!
