Planul Roşu de Intervenţie a fost activat la Caransebeş, în urma unui accident (UPDATE)

IMG 20191109 WA0007

Trei autoturisme au fost implicate intr-un accident de circulaţie produs în această seară la ieşirea din Caransebeş. În primă instanţă, ar fi fost vorba de zece persoane, iar pentru eficientizarea intervenţiei, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, din care unul SMURD, trei echipaje SAJ şi echipaje ale Poliţiei. De asemenea, în sprijinul forţelor din teren, de la Reşiţa au plecat o ambulanţă SMURD, şi o autospecială transport victime multiple.

Pompierii au anunţat faptul că Planul Roşu a fost dezactivat în jurul orei 19.20, iar la faţa locului se acordă asistenţă medicală unui număr de şase persoane care au suferit traumatisme uşoare şi atacuri de panică.

UPDATE, ora 20.40
În accident au fost implicate patru autoturisme. Din cei 12 ocupanţi, iniţial au fost transportaţi la spital patru, doi adulţi şi doi copii. O a cincea victima a fost transportată la spital ulterior.

2 2