Podul de piatră din Băile Herculane intră în reabilitare

pod herculane

Începând de astăzi, 8 noiembrie, podul care face legătura dintre strada Cernei și Piața Hercules va intra în reparații capitale, lucrări care fac parte din proiectul „Reabilitare obiecte de patrimoniu pentru promovarea turistică a Staţiunii Băile Herculane – Pod de piatră”

Circulația pe acest obiectiv va fi oprită până la finalizarea lucrărilor, accesul spre Piața Hercules și către hotelul Roman se va face în această perioadă prin strada Zăvoiului continuând cu acces pe sens unic pe strada Izvorului prin fața Băilor Neptun către Piața Hercules. Întoarcerea va fi posibilă pe DN 67D, drumul forestier.

„În toată această perioadă transportul public local va fi efectuat în centrul vechi al stațiunii până la stația de la hotelul Cerna. Sursa de finantare a proiectului este PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL 2014-2020, Axa Prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de Investiții 7.1 – SUERD (Regiunea Dunarii) – Investiții în infrastructura din turism. Ne cerem scuze pentru neplăcerile pricinuite cetățenilor și turiștilor de închiderea circulației pe podul de piatră în următoarea perioadă, însă aceste lucrări nu pot fi făcute fără oprirea acesteia, iar reabilitarea podului este o parte importantă a eforturilor de a reface monumentele istorice din centrul stațiunii Băile Herculane“, au transmis reprezentanții Primăriei Băile Herculane.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 − six =