Poliţia rutieră nu intră în concediu

politia rutiera

În această perioadă, în Caraș-Severin se estimează valori de trafic mai mari ca până acum pe DN6, în zona stațiunilor montane Semenic și Muntele Mic, în zona stațiunii Poiana Mărului, pe Clisura Dunării, precum și pe arterele de drum care fac legătura cu județul Timiș.

Pentru fluidizarea traficului, politiștii rutieri cărășeni sunt prezenți pe principalele artere rutiere și acționează folosind toate sistemele de supraveghere video aflate în dotare.

Drept urmare, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, mai ales în contextul în care multe persoane se întorc din concediu sau din deplasările efectuate în perioada weekend-ului, poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie şi să ruleze cu o viteză adaptată în permanenţă la condiţiile de drum.

Aceștia sfătuiesc șoferii să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă.Să se asigure corespunzător înainte de efectuarea oricărei manevre în trafic, să purtaţi centura de siguranţă, să nu folosiţi telefonul mobil în timpul şofatului şi concentraţi-vă în permanenţă la trafic. Și mai ales, nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Pietonilor, de asemenea, li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă şi să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − fifteen =