Poliţişti în acţiune: lemn confiscat şi amendă de 9.000 de lei!
Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Bocșa au oprit în trafic, miercuri dimineaţa, pe DJ 585, între Bocșa și Biniș, o autoutilitară cu remorcă, condusă de un bărbat din oraș, care transporta o lemn, fără a deține documente de transport.
În urma controlului efectuat, s-a stabilit că șoferul ar fi transportat peste 22 de metri cubi lemn de esență carpen, tei și stejar, din care peste 3,6 metri cubi nu erau înscriși în documentele de transport.
Cantitatea de lemn fără documente însoţitoare a fost ridicată în vederea confiscării și predată în custodie Ocolului Silvic Bocșa Română.
De asemenea, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de 9.000 de lei, conform Legii 171/2010 și O.U.G 195/2002, republicate.