Polițiștii cărășeni au dat aproape 500 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare

politist cu etilotest


La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Aceștia au dat aproape 500 de sancțiuni contravenționale, iar ca măsură complementară, au fost reținute și retrase aproape 40 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.

Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin spune că 44 de conducători auto și pasageri au fost sancționați pentru că nu au purtat centura de siguranță, 16 conducători auto care nu au respectat regulile privind depășirea și alți 7 care au depășit cu peste 50 km/h limita legală de viteză, au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Unul dintre exemple ar fi acela în care polițiști de la Secția 6 Poliție Bozovici au oprit pentru control pe DJ 571B, în afara localității Dalboșeț, un autoturism condus de un bărbat din comuna Șopotu Nou, care la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.De asemenea, bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar după ce a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, acesta a refuzat prelevarea.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × four =