Poliţiştii cărăşeni avertizează: hoţii se dau drept angajaţi ai firmelor de utilităţi
Poliţiştii cărăşeni avertizează locuitorii judeţului: hoţii se dau drept angajaţi ai firmelor de utilităţi şi reușesc din nou să pătrundă în locuințele proprietarilor, chiar cu acordul lor și fură chiar „de sub nasul” acestora.
„Este vorba despre metoda „instalatorul”. Sub acoperirea unor lucrători de la sau „E.ON Gaz”, și sub pretextul verificării instalaţiei de gaz, hoții pătrund în locuințele locatarilor și, la un moment dat, profită de neatenţia acestora, sustrăgând bunuri mici cu valoare mare (sume de bani, bijuterii)“, spune Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
Cei mai vizaţi sunt persoanele vârstnice, care sunt foarte receptive la persoane străine, deschid uşa foarte uşor şi, în majoritatea cazurilor, îi invită chiar în casă. De regulă, aceștia nu le solicită să se legitimeze, nu cer o autorizaţie de lucru, o legitimaţie de serviciu, care să justifice prezenţa şi accesul la adresa respectivă.
Este recomandabil ca atunci când un necunoscut pretinde că reprezintă o instituție prestatoare de servicii (gaze, apă, energie electrică, telefonie, deratizare s.a.), solicitați și verificați cu atenție legitimația de serviciu, înainte de a-i permite accesul în locuință. Un astfel de act trebuie să prezinte viza periodică, să nu aibă modificări sau ștersături, iar liniile ștampilei de pe fotografie să coincidă cu liniile ștampilei de pe fila pe care este lipită. Nu acceptați prezentarea formală a legitimațiilor, iar dacă persoana devine grăbită sau agitată (ceva nu este în regulă!), solicitați sprijinul vecinilor și rețineți cât mai multe semnalmente ale celui în cauză pentru a le comunica organelor abilitate.
Evitați să popularizați achiziționarea și/sau deținerea de bunuri de valoare sau sume mari de bani la domiciliu. Bunurile de valoare cu dimensiuni mici (bani, bijuterii, etc.) să fie păstrate în locuri greu accesibile, evitând pe cât posibil „ascunzătorile” tradiționale (șifonier, bibliotecă, saltea ș.a.).
Dacă sesizați că vizitatorul are alte intenții, rețineți cât mai multe date privind fizionomia acestuia și adresați-vă poliției.