Poliţiştii cărăşeni continuă controalele pentru prevenirea răspândirii COVID-19

politia iarna

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 în legătură cu măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Potrivit IPJ Caraș-Severin, 513 efective au participat în ultimele zile la acțiuni de verificare în zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona lăcașelor de cult, dar şi în mijloacele de transport în comun. Au fost verificate 184 de societăți comerciale şi 610 mijloace de transport persoane. Au fost legitimate peste 6.000 de persoane, fiind aplicate 374 de sancțiuni contravenționale, în valoare 38.200 de lei, dintre care 355 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

IPJ îndeamnă cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − six =