Polițiștii cărășeni sărbătoresc Ziua Poliției Române în Parcul Tricolorului din Reșița

politia

Cu ocazia Zilei Poliției Române, în Parcul Tricolorului din municipiul Reșița vor fi organizate o serie de activități specifice de către polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin. Evenimentul va avea loc vineri, 22 martie, începând cu ora 10.

Programul va cuprinde o miniexpoziție cu tehnică din dotarea polițiștilor și vor fi organizate opt standuri de prezentare cu elemente din activitatea Serviciilor Rutier, Criminalistic, de Ordine Publică, Investigații Criminale și Acțiuni Speciale. De asemenea, polișiștii de la Biroul Siguranță Școlară și Serviciul Resurse Umane au pregătit pentru copii și tineri mici surprize, dar și recomandări preventive utile și informații importante privind cariera în structurile poliției.

Vor participa reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin care le vor prezenta tinerilor informații utile cu privire la pericolul consumului de substanțe interzise, dar și reprezentanții Serviciului Județean al Arhivelor Naționale, care vor aduce în fața publicului documente din arhivă și date istorice privind evoluția instituției.

De asemenea, vor fi prezentate publicului și autospecialele folosite de polițiști în activitățile de serviciu, iar, pentru bucuria celor mici, vor veni și prietenii patrupezi care ne ajută în misiunile operative.

Începând cu ora 11.00, elevii din clasele gimnaziale sunt așteptați să participe la un traseu aplicativ distractiv organizat de colegii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Biroul de Pregătire Profesională.

La ora 12.30 vor fi prezentate publicului elemente de dresaj canin, în cadrul cărora vor fi utilizați câini de serviciu (de urmă) din dotarea structurilor criminalistice.

Totodată, la nivelul celorlalte poliții municipale și orășenești din județul Caraș-Severin va fi organizată Ziua Porților Deschise, la care sunt așteptați copii și tineri din comunitate.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + nineteen =