Poliţiştii cărăşeni şi-au evaluat activitatea pe anul 2020
Principalele obiective urmărite de polițiștii cărășeni în cursul anului 2020 au fost creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranța stradală, siguranța rutieră, prevenirea și combaterea infracționalității organizate și transfrontaliere, destructurarea grupărilor infracționale și asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin (IPJ), în anul 2020, la nivelul județului, au scăzut infracționalitatea sesizată, infracțiunile de mare violență, infracțiunile contra persoanei, contra patrimoniului și infracțiunile stradale, iar riscul rutier a fost diminuat.
Într-un an atipic prin prisma provocărilor și activităților desfășurate, pe lângă obiectivele stabilite inițial, începând cu luna martie a anului trecut, eforturile polițiștilor au fost concentrate și pe misiunile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.