Un bărbat din Ramna a fost sancționat de polițiștii din Bocșa pentru transport ilegal de lemn
Polițiștii din Bocșa au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, în zona extravilană a comunei Ramna, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat de 46 de ani din comună, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că acesta nu deținea aviz de însoțire a materialului lemnos.
În urma măsurătorilor efectuate de către angajații Ocolului Silvic Bocșa Română, s-a stabilit că bărbatul transporta cantitatea de trei metri cubi de material lemnos, de diferite specii. Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării și predată în custodie, reprezentanților silvici, cel în cauza fiind sancționat contravențional conform Legii nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
„La momentul controlului, conducătorul auto a prezentat un aviz de însoțire care conținea neconcordanțe ale datelor înscrise în aplicația Sumal 2.0, privind fotografiile și numărul de kilometri parcurși de mijlocului de transport de la punctul de încărcare a lemnului până la momentul opririi de către polițiști pentru control, iar polițiștii au constatat că acesta a efectuat două transporturi de material lemnos în baza aceluiași aviz de însoțire“, au transmis reprezentanții IPJ Caraș-Severin.