Pompierii militari se întorc la Cornereva. Alte noi focare au afectat zona (UPDATE)
În ciuda faptului că a fost anunţat că incendiu de la Cornereva a fost stins, acesta izbucnind săptămâna trecută în data de 25 octombrie, la sfârşitul săptămânii au apărut alte noi focare.
Pompierii militari se deplasează şi astăzi în zonă pentru a acţiona. Horaţiu Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic Caraş-Severin explică faptul că ieri, 27 octombrie, „datorită condiţiilor dificile din teren, în ciuda eforturilor susţinute, nu s-a reuşit stingerea incendiului, forţele retragându-se la lăsarea serii”.
La faţa locului au intervenit până acum , zece pompieri militari, zece pădurari de la Ocolul Silvic Băile Herculane, cinci rangeri de la Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei. Suprafaţa afectată fiind de şapte hectare de teren şi unul de plantatie de pin.
UPDATE, ora 12.30
Aproximativ 40 de persoane, pompieri militari, personal silvic și rangeri, intervin în zona Cornereva, mai precis zona Dobraia, muntele Arjana, pentru a stinge incendiu izbucnit la fondul forestier. Din nefericire, alte 40 de persoane s-au deplasat şi în zona Rusca Teregova pentru stingerea unui alt incendiu.
Purtătorul de cuvânt al ISU Semenic Caraş-Severin, Horaţiu Manofu, spune că la nivelul inspectoratului judeţean s-au întreprins demersuri necesare în vederea suplimentării cu forțe și mijloace de la inspectoratele pentru situații de urgență din județele vecine, precum și cu resurse aeriene.