Pompierul anului 2017, Ion Cubin, apreciat pentru întreaga activitate de salvator profesionist cărăşean

Ion Cubin

Pentru plt. adj. șef Ion Cubin, din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, ziua de ieri a fost una specială. După o activitate de zeci de ani în slujba oamenilor, zeci de intervenții reușite de salvare, Ion Cubin a salutat pentru ultima oară comanda unității, luându-și adio, într-un cadru solemn și plin de emoție, de la toți colegii ce i-au fost alături la bine și la greu.

„Pentru cel desemnat a fi Pompierul anului 2017, pentru salvatorul care a primit, în semn de recunoaștere a reușitelor în plan profesional, Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne, pentru întreaga dăruire și profesionalismul de care a dat dovadă în întreaga sa activitate din cadrul I.SU. ,,Semenic“, colegului nostru, Cubin Ion, Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Semenic,“ d-nul locotenent-colonel Cozariuc George, i-a inmânat acestuia diploma de onoare, ca însemn al recunoașterii meritelor deosebite din intreaga sa activitate de pompier militar cărășean. Să-i urăm să fie sănătos, să se bucure de o pensie cât mai lungă și suntem siguri că nu o să uite niciodată: un salvator, va rămâne întotdeauna un salvator, până la sfârșitul vieții“, a declarat Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten − 4 =