Post medical avansat, intrat în dotarea ISU „SEMENIC” Caraș-Severin

post medical isu

Un nou post medical avansat a intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin

În prezența prefectului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, precum și al reprezentanților UPU-SMURD Reșița și ai Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin a avut loc prezentarea Postului Medical Avansat tip I (PMA I), intrat de curând în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin. Acesta este o structură mobilă care permite triajul victimelor în cazul accidentelor cu victime multiple, dar și primele măsuri salvatoare de viață.

PMA I dispune de un cort de tartament și unul de triaj adecvate pentru a trata simultan un număr maxim de 10 victime. Echipamentele sunt transportate într-o rulotă remorcă, tractată de autospeciale destinate acestor misiuni. De asemenea, acesta include și medicamentele, materialele sanitare și echipamentele necesare îngrijirii a 15 – 20 de pacienți, dintre care cel puțin 5 aflați în stare critică, spre exemplu aspiratoare de secreţii, monitoare pentru pacienți, ventilatoare automate, butelii de oxigen, reductoare de presiune, distribuitoare de oxigen, rucsacuri medicale cu echipamentele specifice, precum şi diferite materiale sanitare depozitate în cutiile din interiorul suprastructurii.

Printre dotările PMA I se regăsesc sistemele de încălzire și răcire ale corturilor și sisteme de iluminat exterior și interior. Toate echipamentele electrice se pot alimenta de la un generator de curent din completul Postului Medical Avansat Tip I, iar pentru manipularea echipamentelor grele este prevăzut un sistem hidraulic.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × three =