Poveste tristă, din lumea celor ce nu cuvântă!

Un amic, cu casă de vacanţă la Crivaia, mi-a relatat o poveste pe cât de adevărată, pe atât de tristă, cu un câine în prim-plan.

„Vecinul meu a murit în urmă cu trei luni. De atunci, câinele rămas de el stă lângă casă şi îl aşteaptă. I-a dispărut voioşia de altădată, când îmi ieşea în cale la sfârşit de săptămână. E jigărit şi trist. Parcă nu mai este el.

Astăzi, am mers să-i duc mâncare. Dormea. Abia l-am trezit. M-a lăsat să-l mângâi pe cap, dar se uita în gol, de parcă nu aş fi fost lângă el. De parcă nu mai vrea alinare.

Eu cred că nu cred că mai vrea să prindă weekendul viitor…“

Să mai spună cineva că dragostea vine doar de la semeni!