Prefectul Cristian Gâfu vrea mai multe testări COVID-19 în centrele de îngrijire bătrâni

unnamed4 e1586005390922

În cadrul şedinţei de ieri a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, prefectul Cristian Gâfu a ţinut să precizeze că toate unităţile care se ocupă de îngrijirea bătrânilor au obligaţia să asigure în permanenţă stocul necesar de materiale de protecţie, atât pentru personalul angajat, cât şi pentru bătrânii care beneficiază de serviciile lor, iar acest lucru trebuie făcut indiferent dacă pandemia de COVID-19 continuă sau nu.

Cristian Gâfu a indicat că trebuie avută în vedere şi protejarea personalului angajat care se ocupă de bătrâni, îndemnând la cât mai multe testări în cadrul centrelor respective şi la aplicarea cât mai conştiincioasă a măsurilor de prevenire.

Prefectul a mai precizat că în ciuda faptului că în judeţ nu s-a înregistrat niciun caz de COVID-19 în unităţile care îngrijesc bătrâni, nici din rândul angajaţilor şi nici din rândul beneficiarilor serviciilor de îngrijire, toţi cei implicaţi trebuie să rămână vigilenţi în continuare.

În încheierea şedinţei, Cristian Gâfu a lăudat implicarea şi profesionalismul de care au dat dovadă reprezentanţii ONG-urilor care se ocupă de îngrijirea bătrânilor atât la punctele lor de lucru, cât şi la domiciliul celor care nu se pot deplasa şi care sunt, practic, cei mai defavorizaţi.

3 1