Prefectul Matei Lupu a condus astăzi cele mai amuzante şedinţe de când a preluat mandatul

IMG 3755

Începând din acest an, ziua de 2 aprilie a fost declarată „Ziua Instituţiei Prefectului”, iar Matei Lupu, prefectul judeţului Caraş-Severin, a avut astăzi parte de cele mai amuzante „şedinţe” de când a preluat mandatul.

Dacă până astăzi prefectul era cel care punea întrebări despre activitatea instituţiilor din subordinea prefecturii şi dădea ordine, acum a venit rândul său să dea explicaţii elevilor reşiţeni care i-au călcat pragul. În sala de şedinţe a Instituţiei Prefectului au ajuns pe rând tinerii de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa şi cei de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţaşi au fost primiţi aşa cum se cuvine.

Prefectul le-a prezentat materiale cu activitatea instituţiei pe care o conduce şi le-a explicat ce înseamnă mai exact administraţia, de ce trebuie să respectăm legile, ce face prefectul dacă ne confruntăm cu inundaţii sau ninsori abundente şi de ce este bine, ca buni cetăţeni, să ne cunoaştem atât drepturile, cât şi obligaţiile.

Ziua de astăzi s-a încheiat cu dezvelirea unei plăci cu numele prefecţilor judeţului Caraş-Severin începând din anul 1990 şi până în prezent.

2 2