Pregătiţi-vă valiza!
De 11 ani visează liberalii să ajungă la Putere. Ultima dată – exclud perioada USL, se întâmpla în mandatul 2004-2008, cu Tăriceanu prim-ministru. 11 ani de ros unghiile şi de ofticare după fiecare tur de alegeri generale pierdute. E adevărat, de cinci ani îl au ca reprezentant al uneia dintre Puterile în stat pe Klaus Iohannis. Preşedintele, alintat „mutu“ s-a dovedit factorul decisiv care a dus la căderea guvernului PSD. Fără „mutu“, astăzi nu s-ar vorbi despre Ludovic Orban, premier şi nici nu s-ar negocia posturile de miniştri. La fel de adevărat e că PSD le-a dat o mână de ajutor să ajungă aici, prin condamnarea la închisoare a lui Liviu Dragnea şi alegerea Vioricăi Dăncilă în fruntea partidului, pe care colegii săi nu se sfiiesc să spună despre ea că este „proasta României.“
Şi tot de 11 ani aşteaptă şi Marcel Vela această clipă. La un moment dat s-a vorbit de o posibilă cooptare a sa în noul guvern, dar a fost doar o fumigenă. De 11 ani aşteptă fostul primar şi actual senator să-şi instaleze oamenii în funcţii publice. La Prefectură, la Inspectoratul Şcolar, la Drumuri Judeţene, la ITM, DSP, AJOFM, Finanţe, Poliţie, la Metrologie, la poarta Consiliului judeţean, la Teatrul de Vest. Mă rog, peste tot unde consideră că liberalii lui sunt, cu cel puţin o clasă, peste pesediştii Luminiţei Jivan. Să le arate cărăşenilor cine este adevăratul jupân al judeţului. Baştanul cu care va continua judeţul să se dezvolte, în timp ce noi ne facem iluzii de mai bine.
Ca de fiecare dată, vor exista contestaţii. Crâcneli venite din partea celor care au condus judeţul şi ţara timp de trei ani. Vor exista supărări pentru că nimeni nu e prost să se dea la o parte de la borcanul cu miere. Să accepte că dacă Veorica nu mai e şi ei trebuie să plece. Să, recunoască că niciunul dintre ei n-a susţinut concurs pentru ocuparea postului. Toţi au fost unşi politic de Luminiţa care, iată, nu le mai poate ţine spatele, nu le mai poate promite funcţii. La urma-urmei, vorba unui reprezentant al minorităţilor, „să se descurcă fiecare, că de aia e persoane vaccinate“.
Dacă stau bine şi mă gândesc, unii dintre cei care peste puţin timp nu vor mai deţine funcţii ar trebui să se bucure. Cum ar fi Marius Cornici. Actualul inspector general şcolar ar trebui să fie fericit că scapă de observaţiile răutăcioase ale postacilor, cum că nu ştie să scrie gramatical ori că se îmbracă fistichiu, precum nenea ăla de la circ care îi face pe copii să râdă cu gura până la urechi. Sau, inspectorul-şef de la ITM. Ăsta chiar nu ar trebui să aibă regrete pentru că, într-o lună, cât a stat pe funcţie, n-a avut timp nici măcar să-şi cunoască subalternii, darămite să înţeleagă cu ce se mănâncă postul pe care îl ocupă. Mai rău va fi de cei de la APIA, instituţie în care se învârt bani europeni. Unşi tot pe criterii politice şi pe bază de nepotisme, băieţii şi fetele de acolo simt de pe acum cum li se clatină scaunele, mai ales că oamenii lui Vela sunt la fel de dornici să vegheze la bunul mers al acordării subvenţiilor în agricultură.
Dincolo de toate astea, le zic celor care au zilele numărate în funcţiile primite cu dedicaţie din partea PSD: C’est la vie! Aţi ştiut ce vă aşteaptă când v-aţi gudurat şi v-aţi milogit pe lângă Lumi să vă facă oameni mari. Aţi fost, unii mai mult timp, alţii mai puţin. Şi ce aţi câştigat? Vă spun tot eu, nicidecum aprecierea şi respectul oamenilor care au văzut în voi doar nişte profitori care vin să-şi umple buzunarele şi pleacă, fără să lase ceva în urma lor. Observaţie valabilă şi pentru cei care abia aşteaptă să vă ia locul şi să se înfrupte din oala cu magiun. Aşa că, pregătiţi-vă valiza. Voi toţi aţi vrut asta…